Informații disponibile pe pagina de internet a NATO și în: engleză, franceză, rusă, ucraineană.

Publicat la data de: 04.02.2022

NATO - Rusia: Să spunem lucrurilor pe nume

De când Rusia a inițiat intervenția militară ilegală în Ucraina, oficialii ruși au acuzat NATO de o serie de amenințări și acțiuni ostile nereale. Această pagină web reprezintă versiunea în limba română a dosarului "NATO-Russia: Setting the record straight" și vă prezintă faptele.


Primele cinci mituri ruseşti demontate/demistificate

Mitul nr. 1: NATO a promis Rusiei că nu se va extinde după terminarea Războiului Rece

Fapt: Nu există nicio consemnare oficială cu privire la o astfel de decizie. Alianța Nord-Atlantică a manifestat o politică a „Porților Deschise” încă de la fondarea sa în anul 1949 – și asta nu s-a schimbat niciodată. Această abordare este consemnată în articolul 10 din Tratatul NATO, care spune că „orice alt stat european în măsură să promoveze principiile acestui tratat și să contribuie la securitatea Atlanticului de Nord” poate solicita aderarea. Deciziile privind calitatea de membru sunt luate prin consens între toți Aliații. Niciun tratat semnat de Statele Unite, Europa și Rusia nu includea prevederi privind apartenența la NATO.

Ideea extinderii NATO dincolo de Germania unită nu a fost pe ordinea de zi în anul 1989, mai ales că Pactul de la Varșovia încă mai exista. Acest lucru a fost confirmat de Mihail Gorbaciov într-un interviu din 2014: „Tema extinderii NATO nu a fost deloc discutată și nu a fost adusă în discuție în acei ani. Spun asta cu toată responsabilitatea. Nicio țară din Europa de Est nu a ridicat problema, nici măcar după ce Pactul de la Varșovia a încetat să mai existe în 1991. Nici liderii occidentali nu au adus-o în discuție”.

Potrivit unor stenograme declasificate de Casa Albă, Bill Clinton a refuzat, în anul 1997, în mod constant oferta lui Boris Elțin privind un „gentlemen’s agreement” care să stipuleze ca nicio fostă republică sovietică să nu intre în NATO: „Nu pot să-mi iau angajamente în numele NATO și nu îmi voi exercita dreptul de veto în ceea ce privește extinderea NATO cu privire la admiterea oricărei țări, cu atât mai puțin de a vă lăsa pe dumneavoastră sau pe oricine altcineva să faceți acest lucru ... NATO operează pe baza consensului”.

Mitul 2: NATO este o alianță agresivă și reprezintă o amenințare pentru Rusia

Fapt: NATO este o alianță defensivă, al cărei scop este să își protejeze membrii. Politica oficială a NATO stipulează clar că „Alianța nu caută confruntare și nu reprezintă nicio amenințare pentru Rusia”. NATO nu a invadat Georgia; NATO nu a invadat Ucraina. Rusia a făcut aceste lucruri.

NATO și-a manifestat dorința de dialog cu Rusia în mod constant și public în ultimii 30 de ani. Alianța a lucrat împreună cu Rusia în diferite domenii precum combaterea narcoticelor și a terorismului, salvarea echipajelor aflate în pericol în submarine și planificarea pentru situații de urgență civile – chiar și în perioadele de extindere a NATO. Cu toate acestea, în 2014, ca răspuns la acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Ucrainei, NATO a suspendat cooperarea practică cu Rusia. Alianța nu caută confruntare, dar nu poate ignora faptul că Rusia încalcă regulile internaționale, subminând stabilitatea și securitatea aliată.

Ca răspuns la utilizarea forței militare de către Rusia împotriva Ucrainei, NATO a desfășurat patru grupuri de luptă multinaționale în Țările Baltice și în Polonia în anul 2016. Aceste unități nu au sediul permanent în regiunea de dislocare, sunt create în conformitate cu angajamentele internaționale ale Aliaților și însumează aproximativ 5.000 de soldați. Ele nu pot reprezenta o amenințare pentru Armata Rusă de 1.000.000 de persoane. Anterior anexării ilegale a Crimeei de către Rusia, nu existau trupe aliate în partea de est a Alianței.

NATO rămâne deschisă unui dialog consistent cu Rusia. De aceea, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, i-a invitat pe toți membrii Consiliului NATO-Rusia la o serie de întâlniri pentru a discuta despre securitatea europeană, inclusiv despre situația din Ucraina, relațiile NATO-Rusia, precum și controlul armelor și neproliferarea.

Mitul 3: Ucraina nu poate adera la NATO

Fapt: Aliații NATO salută aspirațiile Ucrainei de a adera la NATO și susțin decizia luată la Summit-ul de la București din 2008, conform căreia Ucraina va deveni membră a Alianței.

Deciziile privind apartenența la NATO revin fiecărui solicitant în mod individual și celor 30 de Aliați. Nimănui altcuiva. Rusia nu are dreptul de a interveni și nu se poate opune acestui proces.

Ca orice țară, Ucraina are dreptul suveran de a-și alege propriile aranjamente de securitate. Acesta este un principiu fundamental al securității europene, unul la care Rusia s-a angajat în mod oficial, de asemenea, inclusiv prin Actul final de la Helsinki (1975), Carta de la Paris (1990), Actul fondator NATO-Rusia (1997) și Carta pentru Securitate Europeană (1999).

Mitul 4: Intervențiile NATO în fosta Iugoslavie, Kosovo și Libia dovedesc faptul că Alianța nu este defensivă

Fapt: Fosta Iugoslavie nu s-a destrămat din cauza NATO. Alianța nu a folosit forța militară pentru a schimba granițele din fosta Iugoslavie. În perioada 1992-1995, NATO a desfășurat mai multe operațiuni militare în Bosnia, inclusiv instaurarea unei zone de excludere aeriană și furnizarea de sprijin aerian în cadrul unei operații de menținerea a păcii sub egida ONU. Aceste activități au fost mandatate de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, din care face parte și Rusia. Atacurile aeriene ale NATO împotriva pozițiilor sârbilor bosniaci în anul 1995 au contribuit decisiv la crearea condițiilor necesare semnării Acordului de Pace de la Dayton, care a pus capăt războiului din Bosnia, război în care au murit peste 100.000 de oameni. Începând din 1996, NATO a condus forțele multinaționale de menținere a păcii în Bosnia, care includeau trupe din Rusia. Uniunea Europeană a preluat această misiune în 2004.

Operațiunea condusă de NATO în Libia în 2011 a fost lansată sub autoritatea a două Rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU (UNSCR), 1970 și 1973, niciuna dintre acestea nefiind blocată de Rusia ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. UNSCR 1973 a autorizat comunitatea internațională „să ia toate măsurile necesare” pentru „protecția civililor și a zonelor populate civile aflate sub amenințarea unui atac”. Acest lucru a fost realizat și asumat de Alianța Nord-Atlantică, cu sprijinul politic și militar al statelor din regiune și al membrilor Ligii Arabe.

Operațiunea NATO din Kosovo din 1999 s-a derulat după un an de eforturi diplomatice intense ale ONU și ale Grupului de Contact, din care făcea parte și Rusia, având ca scop încetarea conflictului. Consiliul de Securitate al ONU a calificat în mod repetat acțiunile de epurare etnică din Kosovo și numărul tot mai mare de refugiați drept o amenințare la adresa păcii și securității internaționale. Misiunea NATO a contribuit la încetarea încălcărilor pe scară largă ale drepturilor omului și uciderii civililor. KFOR, misiunea NATO de menținere a păcii aflată în desfășurare în Kosovo, are un mandat al UNSC (UNSCR 1244) și este susținută atât de Belgrad, cât și de Pristina.

Portalul stirilor corecte

Un plus de claritate cu privire la anumite aspecte ce ţin de activitatea instituţiei militare

Ghid cu privire la prevenirea dezinformării

Elemente cheie pentru combaterea informaţiilor false sau eronate

1. Comunicarea pro-activă:

Când vine vorba despre combaterea informaţiilor false sau eronate, studiile arată că este mai eficient ca informaţiile oficiale furnizate de autorităţi să prezinte faptele corecte în mod oprotun, în locul încercării de a infirma fiecare neadevăr/informaţie din cadrul ştirii false după distribuirea acesteia. Încearcă să identifici şi să comunici informaţiile care lipsesc pentru a reduce susceptibilitatea la dezinformare a audienţei vizate.

2. Avertizare prealabilă (pre-bunking):

Dacă oamenii conştientizează raţionamentul greşit din cadrul teoriilor de dezinformare şi conspiraţionale, aceştia ar putea deveni mai puţin vulnerabili la ele. În acest context, reţelele de socializare au început să posteze etichete de avertizare cu privire la dezinformarea existentă în cadrul fluxurilor de ştiri.

3. Semnalează sursele obişnuite de dezinformare:

Identifică şi semnalează sursele comune de dezinformare, ca de exemplu anumite website-uri sau autori. Acest lucru va împiedica aceste surse în promovarea altor ştiri false.

4. Raportează şi combate dezinformarea pe platforma unde se răspândeşte:

Facebook, Google şi Twitter au sistemele lor proprii care oferă cititorilor posibilitatea de a raporta ştirile false. Este important să raportezi şi să demaşti ştirile false de pe platformele de unde au fost distribuite iniţial. În acest fel, ai o şansă mai bună de a ajunge la audienţa care a fost informată greşit.

5. Prioritizează-ţi efortul:

Pentru a evita infirmarea/ combaterea multitudinii de ştiri false, este important să ştii să prioritizezi. Evaluează semnificaţia unei ştiri false înainte de a începe să o infirmi. De exemplu, dacă o ştire falsă nu a luat amploare, infirmarea acesteia ar putea duce la conştientizarea profilului acestei ştiri în mod inutil. Unii experţi argumentează că este mai bine să aştepţi până când o ştire falsă ajunge să fie distribuită la 10% din audienţă înainte de a o infirma.

Concluzie

Dezinformarea, propaganda şi ştirile eronate au reprezentat o provocare în ultimele decenii dar au devenit şi mai periculoase pe timpul crizei pandemice de COVID-19. ştirile false care circulă atât în statele membre NATO cât şi în cele din afara Alianţei încearcă să dezbine statele aliate, să submineze încrederea în instituţiile democratice şi să prezinte într-o lumină mai bună modul în care regimurile autoritare administrează criza pandemică. De asemenea, aceste ştiri false reprezintă un risc pentru public deoarece subminează mesajele vitale de sănătate publică.

Nu există o singură soluţie în vederea combaterii dezinformării. NATO nu poate acţiona singură. Începând cu organizaţiile internaţionale şi guvernele naţionale şi până la companiile private, societatea civilă şi o mass-media liberă şi independentă, toţii actorii implicaţi, inclusiv NATO, trebuie să aibă rolul său.

Cetăţenii trebuie să aibă încredere că informaţiile pe care le primesc sunt corecte. Iar acest deziderat se poate obţine doar lucrând împreună, luptând cu acest fenomen, protejându-ne cetăţenii şi combătând, astfel, ştirile false.

Ne puteţi sprijini!

Aţi sesizat o ştire falsă? Aşteptăm sugestiile dumneavoastră la adresa de email biroulinternet@mapn.ro.

Abordări ale NATO şi UE în ceea ce priveşte dezinformarea

Sfaturi/indicii importante care ajută la identificarea şi combaterea dezinformării

Într-un sondaj recent efectuat în 25 ţări, 85% din cetăţeni au recunoscut că au fost expuşi ştirilor false. Dintre aceştia, aproape nouă din zece au raportat că, iniţial, au crezut în veridicitatea ştirii.

Următoarele indicii-cheie ajută cetăţenii la identificarea şi combaterea dezinformării:

1. Verifică sursa:

Verifică sursele tale de informaţii - cine le-a publicat şi distribuit? Un site care nu precizează clar sursa materialului, nu este de încredere. În Social media, verifică administratorul contului sau numele utilizatorului - dacă are mai multe litere şi numere înşiruite aleatoriu, ar putea fi vorba despre un bot (program care extrage în mod automat date dintr-o pagină web). Dacă vezi sute de postări pe zi pe un cont neverificat, ar trebui să-ţi ridice unele semne de întrebare. Poţi utiliza un detector gratuit de boţi şi instrumente online, ca de exemplu NewsGuard, care semnalează şi evaluează site-urile care promovează ştiri false.

2. Verifică nuanţa emoţională:

Dezinformarea este adesea utilizată pentru a provoca un răspuns emoţional. Ai grijă la conţinutul care utilizează limbajul emoţional pentru a provoca o reacţie puternică. Frica şi furia sunt catalizatori puternici ce duc la propagarea dezinformării.

3. Verifică povestea:

Ştirile autentice/reale sunt, de obicei, susţinute de mai mult de o sursă. Dacă mass-media principale nu publică ştirea, există mari şanse ca ştirea să nu fie veridică. Efectuând o căutare, poţi vedea dacă fact-checkers independenţi au demascat ştirea falsă. Site-urile care verifică veridicitatea ştirilor, ca de exemplu BBC Reality Check şi AFP Fact Check , îţi oferă şansa de a-ţi verifica acurateţea ştirii.

4. Verifică imaginile:

Arată imaginea ceea ce pretinde a reprezenta? Platformele ca Google, TinEye şi Bing îţi oferă posibilitatea de a face o verificare a imaginii inverse pentru a vedea unde anume pe Internet apare acea imagine şi a putea, astfel, descoperi imagini similare. Instrumentele şi aplicaţiile ca SurfSafe şi Serelay te pot, de asemenea, ajuta să descoperi care imagine a fost prelucrată.

5. Verifică-ţi părerile:

Căutările îţi indică că e puţin probabil ca oamenii să identifice ştirile false dacă acestea se potrivesc cu credinţele sau părerile lor. Fii deştept şi gândeşte-te dacă să distribui conţinutul deoarece ştii că este veridic sau doar fiindcă eşti de acord cu conţinutul lui.

Respectă indiciile de mai sus şi GÂNDEŞTE-TE DE DOUĂ ORI ÎNAINTE DE A DISTRIBUI.

6. Linkuri externe:

Găseşti mai jos cele două platforme principale dezvoltate de NATO şi UE în domeniul combaterii dezinformării. Fie că vrei o introducere generală despre acest fenomen, ori să verifici cum poate fi distribuit un mesaj fals prin intermediul unei reţele vaste de website-uri - acesta este locul de unde poţi începe.

https://www.nato.int/cps/en/natohq/115204.htm
https://euvsdisinfo.eu/reading-list/

Ideea centrală a abordării UE în combaterea dezinformării: GÂNDEŞTE ÎNAINTE DE A DISTRIBUI

Nimeni nu doreşte să "contamineze" conturile de Social media ale prietenilor cu teorii ale conspiraţiei sau cu informaţii false.

Utilizati această listă pentru a vă asigura că vă feriţi de ştirile false sau dezinformare:

Verifică adresa

Nu te lăsa păcălit

Verifică publicaţia /canalul de difuzare

Verifică autorul

Verifică sursele

Verifică pozele

Gândeşte înainte de a distribui

Verifică activitatea altor fact-checkers